Pictorul Grigore Negoşanu se naşte în anul 1885 în comuna buzoiană Căneşti şi îşi începe formarea artistică la Şcoala de Arte Frumoase din Iaşi. Aici se împrieteneşte cu Nicolae Tonitza, devinind cumnat al acestuia. Între 1908 și 1912 îşi desăvârşeşte educaţia artistică la Academia Regală Bavareză din München, având ca specializare iniţială desenul sub îndrumarea lui Angelo Jank, iar ulterior trece la specializarea pictură devenind unul din studenţii favoriţi al profesorului Franz von Stuck. Între 1914 și 1916 frecventează cursurile de desen şi pictură la Academia Julian.
După întoarcerea în ţară a pictat succesiv la Cluj, Bucureşti și vreme de patru ani este activ în cadrul Coloniei. Între anii 1920 şi 1924 pictorul a realizat o serie importantă de peisaje şi scene de gen în plein air pe care le-a şi expus public în mai multe expoziţii colective ale comunităţii artiştilor băimăreni. Amprenta personalităţii sale artistice s-a împletit benefic cu principiile promovate de direcţia stilistică a celui de al doilea val tradiţionalist (anii deceniilor 1910-1920) din evoluţia artei de la Baia Mare.
Artistul ne lasă o mărturie a unei activități cotidiene care cu regularitate avea loc în centrul localității, târgurile care dinamizau urbea, fiind totodată și o sursă de inspirație pentru artiștii prezenți la Baia Mare. Tot aici identificăm și cea mai veche clădire din oraș, casa Iancu de Hunedoara din partea central dreaptă a imaginii, toate acestea în ambianța emblematicelor dealuri băimărene într-o cromatică rece asemeni cerului. Evoluția acestei piețe se întinde pe o perioadă de aproape 700 de ani. Atestată documentar în anul 1329, civitas Rivulus Dominarum, Baia Mare a beneficiat de multiple privilegii și drepturi, printre care și cel de a ține iarmaroc și târg, fiind primul oraș din Transilvania care a obținut acest drept și totodată unul dintre cele mai căutate centre comerciale din regiune.
